joi, 9 ianuarie 2014

Tip of the day: Sfatul zilei


Bună, fetelor!

Adesea cumpărăm produse pentru îngrijire doar pentru simplul motiv că pe etichetă sunt scrise promisiuni care ne încântă. Dar lucrurile care contează atunci când le cumpărăm sunt ingredientele și data expirării. De curând am fost la Sephora deoarece gama Yes to era la reducere cu 50%. Foarte încântată am dat năvală în magazin, dar zâmbetul de pe față avea să-mi fie șters în următoarea clipă: cremele, în special cele pentru ochi, aveau ca dată de expirare noiembrie 2013. Am fost foarte dezamăgită, mai ales că îmi doream o cremă din această gamă deoarece aceste produse nu conțin parabeni. Așa că nu uitați: citiți lista ingredientelor și verificați data expirării!
Dar oare ce ingrediente ar trebui să conțină o cremă pentru a avea cu adevărat grijă de pielea noastră? Am hotărât ca astăzi să vă prezint un ingredient benefic pentru piele. Acesta este ghimbirul.



Ghimbirul este folosit de mulți ani în bucătărie, la prepararea diverselor mâncăruri. Pe lângă faptul că le oferă acestora un gust deosebit, știe cum să ne îngrijească și pielea. Rădăcina ghimbirului conține un antioxidant puternic care luptă împotriva radicalilor liberi, ajută la uniformizarea culorii tenului, luptă împotriva acneei, lăsând pielea catifelată.
Se spune că regina frumuseții, Cleopatra, folosea rădăcina ghimbirului pentru a-și păstra pielea frumoasă și tânără.
De asemenea acesta poate fi folosit și pentru îngrijirea părului ( "îmblânzește" firele rebele, lasă părul moale), dar și a buzelor (conferă hidratare).  

În postarea Produsele favorite ale anului 2013 v-am prezentat și loțiunea pentru mâini și corp de la Farmec. Printre ingrediente acestei loțiuni se numără și ghimbirul, iar la adresa acestui produs am numai cuvinte de laudă:
  • are o textură light
  • lasă pielea moale și catifelată
  • oferă o bună hidratare și de durată
  • nu conține parabeni
  • pielea mea o iubește




Vă îmbrățișez cu mult drag!
xo xo xo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu